Din dragoste pentru oameni, din dorința de a ne ajuta semenii și din pasiunea pentru medicină, s-a născut Bastion Medical. Nu pentru a fi mai buni decât ceilalți, ci pentru a fi mai buni cu ceilalți.
Bastion Medical este o unitate medicala ce dezvoltă atât servicii medicale dedicate persoanei fizice, pentru îngrijirea, tratarea și prevenirea diverselor afecțiuni generale, dar și persoanele juridice, prin serviciul de Medicina Muncii, prestând astfel servicii de sănatate ocupațională oricarui tip de companie pentru îndeplinirea obligaților legale privind evaluarea periodica a stării de sănatate a angajatului. Dispunem de profesioniști din domeniul medical, pentru calitate și profesionalism al actului medical.
BASTION MEDICAL este singura unitate medicală de medicina muncii Timișoara care oferă servicii de medicină ocupațională la sediul clientului pentru orice firmă, fără a ține cont de numărul de angajați, chiar dacă este vorba despre o singura fișă medicală, fie la angajare fie pentru controlul periodic. Punem la dispoziția potențialilor clienți, transparent, lista de prețuri pe website-ul nostru, astfel încât costurile se vor cunoaște înainte.
Deși ne deplasăm la sediul clientului, prețurile noastre rămân printre cele mai mici de pe piață.
prețurile noastre sunt publice și ușor de înțeles. Nu există tarife ascunse sau costuri suplimentare. Estimăm telefonic costurile după identificarea profilului clientului.
pentru că nici un client nu este ca altul, suntem deschiși cerințelor particulare. Control SSM, consulturi după-masa sau seara, număr mare de controale în timp scurt, încercăm să acoperim cerințele fiecărui client, în limita legii și a bunului simț.
dorim să avem cel mai scurt timp de răspuns la solicitările dvs. Relația bună cu clienții noștri este importantă pentru noi, de aceea vom prelua solicitările dvs. în cel mai scurt timp.
Deși este un serviciu obligatoriu, medicina muncii necesită etică și moralitate. Empatia, profesionalismul și o bună comunicare cu pacientul, definesc calitatea serviciilor noastre.
Acest tarif include de asemenea deplasarea medicului examinator la sediul dvs. precum și efectuarea consultului și întocmirea fișei de aptitudini cu o valabilitate de un an. Acestea sunt singurele documente de care dvs. aveți nevoie dacă personalul angajat nu conduce mașina firmei, nu efectuează lucrări la înălțime, nu îndeplinește o funcție de decizie în cadrul companiei, nu iși desfășoară activitatea în învățământ, nu manipulează elemente neambalate și de asemenea nu efectuează ture de noapte.
Cele mai des întâlnite posturi pentru care este perceput acest tarif sunt: lucrător comercial, asistent manager, agent vânzări (fără mașina firmei), muncitor necalificat (la sol), secretară, etc.
Acest tarif include deplasarea medicului examinator la sediul dvs. pentru prestarea serviciilor medicale de medicina muncii, consultul medical, testarea ECG, testarea glicemiei, testarea acuității vizuale, audiograma. Testarea psihologică (ce va fi efectuată de un psiholog specializat în medicina muncii) se tarifează separat de fișa de aptitudini. Cele mai des întâlnite posturi pentru care se percepe acest tarif sunt : orice angajat care conduce mașina firmei, indiferent de funcția sa, șoferi, motostivuitoriști etc.
Acest tarif include de asemenea deplasarea medicului examinator la sediul dvs. pentru prestarea serviciilor medicale de medicina muncii, consultul medical, testarea ECG, testarea glicemiei, testarea acuității vizuale, audiograma, probe de echilibru. Testul psihologic se realizează la recomandarea medicului de medicina muncii și se achită separat. Tariful pentru testarea psihologică este de 50 RON.
Conform legislației în vigoare, lucrul la înălțime este considerată orice activitate efectuată la mai mult de doi metri deasupra solului. Această clasă include în mare parte muncitorii în construcții calificați sau necalificați care lucrează pe schele sau scări, alpiniști utilitari. etc.
Acest tarif include de asemenea deplasarea medicului examinator la sediul dvs. pentru prestarea serviciilor medicale de medicina muncii, consultul medical, testarea ECG, testarea glicemiei, testarea acuității vizuale, audiograma, precum și întocmirea fișei de aptitudini cu o valabilitate de 6 luni.
Această categorie include orice lucrător care manipulează la locul de muncă produse alimentare ce nu sunt preambalate, atât cei ce sunt implicați în procesul de producție al acestora cât și cei implicați în procesul de comercializare.
Totodată personalul ce iși desfășoară activitatea în baruri și/sau restaurante este încadrat la categoria de personal alimentar.
Acest tarif include de asemenea deplasarea medicului examinator la sediul dvs. pentru prestarea serviciilor medicale de medicina muncii, consultul medical, testarea ECG, testarea glicemiei, testarea acuității vizuale, audiograma și fișa de aptitudini valabilă un an.
Această categorie include agenții de securitate, paznicii, lucrătorii din schimbul trei. etc.
Acest tarif include pentru prestarea serviciilor de medicina muncii deplasarea medicului la sediul dvs. precum și efectuarea: consultului, prelevarea de probe (minim 4 angajați), efectuarea analizelor de sânge în vederea depistării unor posibile infecții cu HIV, Hepatita B, Hepatita C si sifilis*
Această categorie include orice angajat care intră în contact cu clienții prin intermediul unor obiecte tăietoare (coafor, frizerie, manichiură) sau prin natura muncii lor pot provoca clienților răni, iritații. etc.
Notă* – în absența analizelor de sânge, nu putem elibera fișa de aptitudini. Costul ridicat al fișelor se datorează acestor analize. Recoltarea și efectuarea analizelor fiind asigurate de un laborator partener. Nu eliberam fișa de aptitudini în absența analizelor de sânge.
Examen psihologic pentru motostivuitoriști | 70 lei (șapte zeci) |
Examen psihologic pentru personal care conduce mașina firmei cat. B | 70 lei (șapte zeci) |
Examen psihologic pentru funcție de decizie | 60 lei (șaizeci) |
Examen psihologic pentru stress neuropsihic | 60 lei (șaizeci) |
Examen psihologic pentru agent de pază | 60 lei (șaizeci) |
Examen psihologic pentru muncă la înălțime sau condiții de izolare, muncă în rețele electrice | 60 lei (șase zeci) |
Examen psihologic ture de noapte | 60 lei (șase zeci) |
Examen psihologic permis de port armă | 210 lei (doua sute zece) |
NOTĂ: În cazul în care aveți salariați care nu se încadrează în aceste categorii, ori lucrează în condiții de lucru deosebite, manipulează substanțe toxice, desfășoară activități în medii toxice etc, vă invităm să ne contactați pentru întocmirea unei oferte adaptate acestor nevoi.
HG 1169/12.12.2011 care modifică și completează HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, legislație ce reglementează medicina muncii și modalitatea efectuării controalelor medicale în funcție de categoriile profesionale din structura fiecărui angajator, elimină în parte, obligativitatea testării psihologice pentru o serie de categorii profesionale (lucrul la înălțime, turele de noapte, personalul de decizie, personalul didactic) și permite medicului de medicina muncii să decidă cu privire la efectuarea acesteia.
Bastion Medical își asumă, ca în cazul în care medicul de medicina muncii consideră necesară testarea psihologică în cazul acestor categorii profesionale să nu perceapă costuri suplimentare, exceptând cazul în care angajatorul solicită efectuarea testării psihologice, prețul acesteia fiind 50 lei/angajat/an.
Totodată, pentru obținerea de atestate și avizări de la diverse instituții acreditate (ANRE pentru electricieni, atestat pază etc) unde testarea psihologică este obligatorie și cerută la dosar, costul acesteia este de 50 lei/ fișa de aptitudini.
În cazul în care doriți detalii suplimentare, aveți nelămuriri precum și pentru orice alte informații vă rugăm să ne contactați.
Consultații medicale decontate de C.N.A.S prin F.N.U.A.S.S.
Bastion Medical doreste sa asigure un acces cat mai facil si simplu la servicii de inalta calitate si performanta superioara a actului medical, prin dezvoltarea continua si achizitia de aparatura si personal medical profesionist care isi practica profesia cu daruire si pasiune.
Informații suplimentare: www.policlinicabastion.ro
Lista Specializari:
Medicină de familie
Medicină internă
Nefrologie
Psihologie
Neurologie
Urologie
Diabet zaharat, nutriție si boli metabolice
Psihiatrie